de Lucian Avramescu

niciodată, iubito, n-am să merg fără tine
ești prezentă în sângele meu galopând
te simt ca pe-o băutura în vine
cuțit ce-mi taie sfoara unui gand

niciodată, iubito, n-am sa ador altceva
decât sanii tăi mici făr-a bluzei perdea
leganărea șoldurilor tale fierbinți
ce scoate pe Corso
vănzătorii din minți

niciodată, iubito, n-am să umblu hai-hui
în palma mereu îmi vei sta ca un cui
răstignit în aceasta răvnita dulceața
ce ține o viața

în cosmos trimis să comand escadrile
să cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
sapun gând în iureș norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura ravnită femeie

și-n moarte de-ar fi să cobor fără lift
să umblu
prin ale iadului odăi cu metroul
tot la tine iubito m-aș gândi
admirandu-ți, în zmoală,
trusoul.