Ma sfasie in mii de bucati bagandu-si ghearele si scormonind adanc. Nu gaseste nimic din ce cauta si atunci cu multa migala o ia de la capat, iarasi si iarasi, intr-un exercitiu dureros si nesfarsit.  Privindu-mi palma stanga, si vazand cat de scurta este linia vietii mele, ma gandesc ca poate timpul alocat mie pe acest Pamant se apropie de sfarsit. Ca 38 de ani sunt suficienti pentru un destin ivit in pulberea anilor 70.

           Di­nauntru vine durerea ca nimic din ce este nu imi ajunge, durerea ca nu sunt orice as fi si orice as face, durerea ca nu pot sa fac ceva care sa ma umple de bucurie si de sens si din afara, astept solutia. Acest “afara” o sa descoperim ca tot ”inauntru” este, caci Dumnezeu este inauntru. Sunt vorbe, dar nu avem  cum sa marturisim despre aceasta.