| ELEGIE DE CRACIUN |
|
Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde si-o ciocanire alba in visul dinspre strada. Ce pas se mai opreste in gheata si zapada, la casa zavorita de astazi sa colinde?Pe lenesa beteala de trista promoroaca aud colindatorii cu steaua de clestar si inteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.Si magica lui usa trecutu-ncet si-atinge si vad un pom de aur cand se deschide usa… Dar daca mana, grabnic, luminile le stinge si smulge mandarina si toba si pspusa?Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele si n-a mai vrut din aur sa cheme inapoi ingerii tristi de zahar si saniile moi zambind cu Mos-Craciunii de turta dulce-n ele?…S-au stins în brad luceferi si portocale-n mine. Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada. In scrinuri vechi dorm ingeri si inimi de zapada si zilele de aur ca niste mandarine.Si doar colinda curge… De ce atata zvon, cand mana ostenita nu-i face semn sa vina? E mai adanc, cand ninge pe cantec si lumina, peste colinda vietii si steaua de carton.
|